As vrea sa am dreptul de a uri atunci cand vreau sa fac asta.....

Realizez ca nimic n-o sa mai fie la fel, inchid ochii atat de strans cat sa ma doara, obligandu-ma sa incui inauntrul mintii mele amintirile unei perioade extraordinare, cu scopul unor reprezentari extrem de picturale in viitorul sumbru ce ma aşteapta....o sa le desenz pe toate...

Nu, n-o sa mai ramana mare lucru...dar caut totusi ceva in mine care sa merite salvat, pentru ca sunt constienta ca ma pierd si nu va pot lua cu mine...). Asa ca trebuie sa calculez si sa hotarasc ce pastrez si ce las in urma, intunericului.Trec zile… mai pierd cate o bucatica. Ne faramam. Ne facem din ce in ce mai mici, si totusi din ce in ce mai puternici, in ochii altora....ca doar statutul de student te face increzator...eu?increzatoare in mine?pai cu ce?eu cred in voi.....
E vorba aici, cred, mai mult de nesiguranta intentiilor in viata decat de frica de viitor.Si iar nu pot sa ma abtin sa nu spun… suntem cu totii blestemati prin insasi natura noastra de a fi oameni. Blestemul se numeste “dar daca…”. Si nu vom scapa de el niciodata.
Am fost copii. Vom mai fi? Putem incerca! Ne datoram macar atat(si voi ma condamnati ca’s prea copil…).Mai stiti:“Timpul nu mai avea rabdare…” ....pai hai ca am dat bac'ul...asta simt eu....ca timpul nu mai are rabdare si sunt in inacapacitatea de-a ma adapta...situatiei asteia....fara voi....doar doua cuvinte ce schimba totul...Si tu ai un rol in toate astea...in tot ce simt pt ca voi fi infinit departe de tine...

Stiu ca nu am fost niciodata cea careia sa-i fie dor, si spun asta prima data acum, dar asta nu o face sa fie mai putin adevarata.....o sa va miss.....f tareeee spiridushi in culori....galben, albastru, roz, verde, somnoros.....:(

E prea tarziu pentru noi....Si nu tine de naivitatea varstei sa spui asta(daca la apr 20 de ani mai sunt naiva). Doar ca e mai usor sa condamni unii oameni ca fiind idealisti decat sa te uiti adanc in tine si sa vezi ca au dreptate....

Cred ca am postat prea mult despre chestia asta legata de noi si unii poate nu cred pt ca nu simt....sau poate da....who knows.....mie mi-e greu...si-mi va fii mult mai rau...puteti fii cu mine sau importiva mea in legatura cu asta.N-o sa va blamez...Poate e mai bine sa-mi inchid blogul...incep sa am din ce in ce mai multe dubii...dar de ce acum?cand tocmai am trecut de partea aia numita"inceput" care era cea mai grea?nici eu nu mai stiu....sa-l abandonez asa pur si simplu...pt ca, sa ma ascund de el nu pot(oricum de tine nu m-am ascuns)...atata timp cat il am nu pot, nu pot sa nu scriu tot ce simt...sau ma rog....relativ....Ma mai gandesc la asta....imi dau un termen de o luna jumate.Daca pana implinesc 20 de ani consider ca-mi face rau, #~>...AuD CuLOri...<~# nu va mai exista...Pana atunci te invit sa ma cunosti sau sa inchizi ochii si sa consideri ca-s nebuna....pt ca da, sunt destui care cred asta din simplu motiv ca scriu ce-mi trece prin cap, fara nici un fel de rezerve....poate-l inchid.Tu alegi!!! Intre timp realizez ca a si inceput ploaia...Picaturile de ploaie mi se sparg pe hartie...ma dor, ma tortureaza cu memoria implacabila a tot ce a fost si nu va mai fi...Tacerea ma inconjoara, Roza Vanturilor canta...dar in mine totul e mut..., cuvintele s-au golit de intelesuri, durerea a amortit într-o letargie infioratoare, iar eu sunt lipsita de continut, de lumină, de prezent... Sunt parasita in concret, în concretul singuratatii si al suferintei viitoare ; dorinta care mă caracterizează a zburat spre alte sfere, lasandu-ma la voia hazardului. Norii din mine plang...lipsiti de speranta(norii au sperante sau dorinte ca mine :- ??), turbati de dezamagire, sedati de durere....As vrea sa am dreptul de a uri atunci cand vreau sa fac asta.....