PNL!Partidul National Literar...:)

Daca am ales sa postez azi nu este din cauza unui eveniment atat de mediatizat incat a devenit iritant....votul....E oke, cred ca a vota este o responsabilitate pe care fiecare dintre noi cu varsta mai mare de 18 ani, care evident are o placutza de plastic care sa si ateste asta [aiurea, inca exista destui fara, care ar trb sa...], trebuie sa si'o asume.Responsabilitatea:D....

In fine, nu stiu de ce dar este strict confidential votul.De parca cine stie ce ar fi....nvm :-j. Pe mine nici nu ma doare nicaieri de comentarii si prejudecati. Fac ce vreau. Asa ca am sa aleg doctrica liberala. Si nu pentru ca mi-a intarit in totalitate convingerile (A)politice:)), ci pentru ca eu consider ca este cel mai aproape de adevar...nu ma caracterizeaza discutiile politice dar mi le asum.Vorbesc atat cat stiu.Daca nu stiu, nici nu ascult, nu ma intereseaza prea multe....

Cea mai interesanta parte din postul asta este cu siguranta urmatoarea:
"We no longer live in a world of nations and ideologies, Mr Beale. The world is a college of corporations, inexorably determined by the immutable bye-laws of business. The world is a business, Mr Beale. It has been since man crawled out of the slime.... All necessities provided. All anxieties tranquilized. All boredom amused." ( filmul Network)"

Singura si cea mai buna alegere pe care as vrea sa o pof face si practic ar fi sa imi pot bune un vot influentabil la nivel intelectual [ nu stiu in ce masura national, regional...daca se ridica undeva mai sus cu atat mai bine]...pe partidul literar.Libertate pentru imaginatie, pentru gandire....

Asa ca am sa-mi pun un vot care o sa fie la fel de aiurea numarat ca si celelalte, pe PNL-Partidul National Literar...cel mai ciudat si trist e ca o sa fie aruncat intr-un cos fara sa i se simta esenta si dorinta de schimbare...ca toate celelalte.

Lumea o aplauda si dupa uita....

-Traiesti?
-Ti se pare?
-Oarecum...
-Ti se pare!
-Dar ce faci?
-Acum scot brusc fumul din stele si intru din nou in singuru-mi vis.E ceva...circular.Intelegi?
-Nu
-Nici nu trebuie.Oamenii nu pricep.Nimic.
-Cand mai scrii?
-Nu mai scriu.M-am eliberat de orice simtire pe tastura asta nenorocita.
-Si acum?
-Acum ma duc pe scena.Vorbim mai incolo
-Pot sa vin in culise?
-Nu.Stai si asculta povestea...
-Vreau sa te simt.
-Tu te duci in multime, asculti si pana a doua zi uiti totul...
-Nu pot.
-Ai sa vezi.Lumea aplauda si dupa uita.O sa ai o privire pe care si restul lumii o are.Asta ma intriga. Sunteti facuti dupa tipare. Si aplauzele voastre sunt ca niste lovituri de bici...atat de puternice si profunde urme imi lasa.Sunt urme si dupa...
-O sa mori?
-Cu fiecare piesa...
-Cum mori?
-Am murit cu o poveste si ma nasc tot in ea.Mereu.

Ostrovul-reactii.[tacere in 3]

Motivul pentru care de ceva vreme ma hotarasem sa vad "Ostrovul" este acum irelevant. Au trecut cateva ore de cand finalul filmului si nu numai....mi'au marcat oarecum nu numai ziua dar si convingerile. Ceea ce ma face sa nu ma simt deloc vinovata pt. ....absenta mea fizica la seminarul de Institutii;)). Sunt convinsa ca si fetele au aceeasi feeling....

Stiu ca si pe ele le'a impresionat. Pentru prima data, dupa un film mergeam toate 3 si taceam.Da, taceam. Pentru ca substanta filmului depaseste cu mult aria cuvintelor care i'ar fii stricat farmecul si acel ceva special pe care nu multe filme ni'l lasa. Mergeam....simteam cate chestii ciudate ma incearca si stiam ca nici ele nu erau indiferente. Mersul lor sacadat.Pasii grei....respiratia alerta si tacerea care insemna mai mult decat orice discutie am fi putut avea despre film. Cred ca mai mult decat un film propriu-zis, regizat de un oarecare ce ar fi vrut sa-si faca un nume, a fost ecranizarea unei experiente. A unei trairi, a unei vieti nu as putea spune model, dar un exemplu... un pelerinaj la cinematograf[mai mult sau mai putin "cinematograf"].Un film care ne debusoleaza, ne imprastie mintile in n parti prin secventele dureros de realiste.Fiecare moment aparent de liniste era tensionat de secunda urmatoare. Aparent un film fara dinamica, fara motivare, fara sa ne largeasca orizonturile mai mult sau mai putin dezvoltate ale imaginatie, "Ostrovul" a avut un puternic impact asupra subconstientului.

Si de ce nu....o rugaciune. Fara sa vrem, fiecare discutie a acestui imaginar nebun dupa Hristos contemporan, ne face sa ne gandim si sa ne cerem iertare.
Da, am fost pur si simplu fascinata de film. Nu as putea spune ca am gasit raspuns tuturor intebarilor mele, dar a fost un punct decisiv. Consider ca orice bun crestin, dupa cele aproape 2 ore de transpunere a acestei realitati interioare ce ne macina pe fiecare , a luat o hotarare. Eu cel putin, da.
Simplitatea realizarii lui il ridica la un nivel cu atat mai inalt, reusind astfel sa transmita un mesaj si o liniste in antiteza cu lumea in care traim. Imi place sa cred ca fiecare din cei ce au vazut "Ostrovul" au incercat sa'i transmita lui Dumnezeu dorintele si sa'i ceara mila. Personal vorbind, m'am recunoscut cu personajul central in una din secventele cutremuratoare.Un om, intr;un cadru atat de simplu si natural....intre mare si cer...scriidu'si dorintele si lasandu'le sa pluteasca ....obisnuiam sa fac acelasi lucru.

Cam asta e imaginea si impresia lasata de ecranizarea lui Pavel Lunghin prin ochii unei spectatoare grabite, intarziate, stresata de problemele zilnice .2 ore de film, in care timpul isi recupereaza dreptul de a curge in tacere, inexplicabil.

Iar daca parerea mea va este inutila, sper ca cea a lui Andrei Tarkovski sa va schimbe convingerile:
"Arta este capacitatea de a crea, este reflectarea în oglindă a gestului Creatorului. Noi, artiştii, nu facem decât să repetăm, să imităm acest gest. Creaţia este unul dintre momentele de preţ în care ne asemănăm Ziditorului; de aceea, n-am crezut niciodată într-o artă independentă de Ziditorul suprem, nu cred într-o artă fără Dumnezeu. Sensul artei este rugăciunea, este rugăciunea mea. Dacă această rugăciune, dacă filmele mele pot aduce oamenii la Dumnezeu, cu atât mai bine. Atunci viaţa mea îşi va căpăta întregul sens: acela, esenţial de a servi."


Pemtru ca am deschis oarecum acest subiect tabu, spiritualitatea, va propun sa cititi cateva randuri ale bine cunoscutului Paler, unul dintre preferatii mei dupa cum probabil a fost usor de realizat.Simplu.Interviu cu Dumezeu.

"

-Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
-Daca ai timp.… am raspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a raspuns:

-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; că îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:

-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?

-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oamnei se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit;
sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.

-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva : ce ai dori ca oamenii sa stie ?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna…"

Tu, ce l'ai intreba pe Dumezeu???

Si sunt curioasa...cati dintre noi il simt aici intotdeauna??

Slow-motion

Alerga ca un copil nebun de ploaie si ploaia nebuna.Cu ea:)

Cu bratele deschise larg, gusta din picaturi.Ca atunci cand eram mici si ne placea gustul ploii.Nu'mi amintesc exact culoarea dar stiu ca avea pantofii uzi, grei de atatea vise .... uneori se impiedica....radea nebuneste si se invartea de 3 ori ca'n povesti. Nici macar praf de zana cu aripi colorate nu avea. Nu stiti? Ea n'are aripi...Are doar vise ce'o inalta.Suuuuus, sus de tot.....

Si cantec de ploi.E noiembrie....noaptea. Cu stranzi infinite si greutate sub talpi.

Inca o vad, in slow-motion imbratisand toamna:)

Iar tu??Esti un orb in fata mea....

.....care uite....vezi prin mine, ce e rau si ce e bine:)




N'as putea estima masura in care m'a surprins piesa asta.M'a fascinat ....m'a tulburat....mi'a rascolit epiderma cu versuri si cantec .... mi'a grabit cuvinte prin vene....si toamna din par si pe gene....

Pentru ca Tac stia ce'o sa'mi placa...

"Ce e un actor?
Si ce vrea sa spuna?
Un biet trecator cu-o tigare in mana
E singur si trist,cortina-i cazuta…
Paharul e gol…clipa pierduta…"

.....si pentru ca distanta dintre secunde ne'apasa....

Un spectacol genial. Fara cuvinte...simti'ti'l....Mie mi s'a impregnat in celule.Iremediabil.

M'am hotarat sa nu insir cuvinte care ar perturba atentia catre domnia sa, Horatiu Malaele.O merita din plin.So....trebuie zdrobite buzele care vor sa sopteasca.M'abtin.E inceputul tragediei.La urma urmei...trebuie sa existe o tacere egala cu toate cuvintele.Nescrise, nespune, nebune...O inventam?

Stiu....mi'ati mai spus:ciudat caracter intr'un trup facut sa stea aplecat deasupra cartilor.